Serviciu
Harta Sinelui: program de autocunoaștere. Cât de bine te cunoști, de fapt?
Harta Sinelui este un program structurat de autocunoaștere care te ajută să înțelegi mai profund cum funcționezi: emoțional, cognitiv și în relații.
Cum se desfășoară programul Harta Sinelui
Programul se desfășoară pe parcursul a 6 ședințe, fiecare cu o temă clară. Procesul combină interviul clinic, exerciții ghidate și instrumente validate psihologic.
Structura programului
Ce vei descoperi?
Temele rămân aceleași la fiecare om. Ce discutăm în ele, nu.
1Personalitate și temperament
Descoperi trăsăturile care îți definesc modul de a gândi, simți și reacționa.
2Vulnerabilități și triggeri emoționali
Identificăm ce te destabilizează și de ce anumite situații te afectează mai puternic.
3Mecanismele tale de apărare
Înțelegi cum te protejezi din punct de vedere psihologic atunci când anumite emoții devin dificil de tolerat.
4Strategiile de coping și reglare emoțională
Cum gestionezi stresul, anxietatea, frustrarea și conflictele.
5Maturitatea și flexibilitatea emoțională
Cum gestionezi frustrarea și limitele, asumarea responsabilităților, controlul impulsurilor și emoțiile sau perspectivele contradictorii.
6Stilul de atașament și tiparele relaționale
Cum funcționezi în relații: cum reacționezi la apropiere, la distanță și în timpul conflictelor și de ce anumite tipare relaționale tind să se repete.
7Capacitatea de a înțelege perspectiva celuilalt
Cum interpretezi comportamentele și intențiile celorlalți.
8Conflictul psihologic din spatele comportamentelor repetitive
Identificăm legătura dintre ce îți dorești, de ce te temi și cum te protejezi atunci când îți este activată vulnerabilitatea.
Ce vei avea la finalul programului
O hartă psihologică mai clară a propriei persoane: ce te definește, ce te vulnerabilizează, cum te protejezi, cum funcționezi în relații, ce tipare repeți și ce ai putea face diferit. Vei primi de asemenea un raport personalizat, cu concluzii și direcții utile pentru bunăstarea ta emoțională și relațională.
Recenzii
Din recenziile de pe Google
„Nu știam la ce să mă aștept când am mers la prima ședință, dar ce am găsit acolo m-a surprins enorm. Ioana iți oferă o atmosferă caldă, lipsită total de presiune — nu simți că bifezi o ședință, ci că stai de vorbă cu cineva care chiar te ascultă. Îmi place în mod special că pot merge când simt eu că am nevoie. M-a ajutat enorm și recomand cu toată căldura!”
„O recomand din tot sufletul pe Ioana. Pe langa faptul ca da dovada de foarte mult profesionalism si empatie, are darul de a te face sa te simti in siguranta si ascultat inca de la prima sedinta. Inainte sa incep imi imaginam ca fiecare sedinta va fi un chin sa vorbesc despre mine, dar...surpriza...abia asteptam fiecare sesiune cu ea, pentru ca de fiecare data descopeream ceva nou despre mine si reuseam sa constientizez lucruri importante. Sa incep sa lucrez impreuna cu ea a fost, sincer, una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat in ultimul an, iar pentru asta ii sunt extrem de recunoscatoare. Prin ghidarea ei, dar si prin munca pe care am facut-o impreuna, pot spune ca astazi sunt cea mai buna versiune a mea de pana acum. Este un om cald, atent si dedicat, iar experienta avuta alaturi de ea a avut un impact foarte frumos asupra vietii mele.”
„O recomand cu mare drag pe Ioana! Este un psihoterapeut excepțional, care îmbină profesionalismul cu empatia și căldura umană. De la primele ședințe m-am simțit ascultată, înțeleasă și acceptată, fără să mă simt judecată. M-a ajutat să îmi înțeleg mai bine emoțiile, să gestionez anxietățile și să privesc cu mai multă încredere provocările vieții. Creează un spațiu sigur în care te poți deschide și lucra în ritmul tău. Sunt recunoscătoare pentru sprijinul, răbdarea și dedicarea ei și o recomand din toată inima tuturor celor care își doresc să investească în propria stare de bine.”
Întrebări frecvente
Ce se întreabă despre harta sinelui
Ce este Harta Sinelui?
Un program structurat de autocunoaștere, desfășurat pe parcursul a 6 ședințe, care te ajută să înțelegi cum funcționezi emoțional, cognitiv și în relații.
Din câte ședințe este format programul?
Din 6 ședințe, fiecare cu o temă clară, iar la final primești un raport personalizat.
Ședințele se pot face și online?
Da, ședințele se desfășoară fie la cabinetul din Oradea, fie online, prin Google Meet.
Programează o ședință
Primul pas e o discuție de câteva minute, în care vedem dacă și cum te pot ajuta.
